Daca Paris este pe harta calatoriilor din aceasta vara, mergeti sa vedeti expozitia retrospectiva “Louis Vuitton – Marc Jacobs” care se deschide pe 9 martie la Musee des Arts Decoratifs.
Expozitia spune povestea celor doi, Louis Vuitton si Marc Jacobs (director artisitic la LV) si pune in lumina reflectoarelor contributia lor in lumea modei, felul in care fiecare dintre ei a reusit sa-si surprinda perioada si sa o exprime artistic, sa inoveze si sa duca mai departe o intreaga industrie. Doua personalitati care reusesc sa isi insuseasca fenomene si coduri sociale si sa le reinterpreteze in istoria modei contemporane.
Aveti mai jos filmul de promovare, realizat intr-o tusa foarte artistica. Regizor Ruth Hogben, director artistic Kathie Grand.
Louis Vuitton – Marc Jacobs. Expozitie LV
28 februarie, 2012Marni for H&M
20 februarie, 2012Marni este un brand la care ma intorc periodic, ca sa il redescopar de fiecare data cu bucurie. E la fel ca o prietenie in care nu te vezi zilnic, poate chiar luni, dar atunci cand te reintalnesti, relatia este la fel de plina si de autentica. Pana acum, pentru mine Marni a insemnat genti, pantofi si bijuterii creative. Cu ele m-am imprietenit cat sa le aduc “la mine acasa”. Nu acelasi lucru s-a intamplat si cu hainele lor, pe care le-am admirat de la distanta, in special pentru imprimeuri, dar pe care nu am stiut niciodata cum sa le “traduc” in limbajul meu vestimentar. Tocmai de aceea m-am bucurat cand am auzit de colaborarea H&M si Marni. Sunt curioasa daca o vizita la H&M va duce aceasta prietenie dincolo de accesorii.
Ce e drept, mi-am ales deja o piesa preferata din lookbook-ul lor, trench-ul din aceasta imagine.
Books to wear
17 februarie, 2012Sunt clutch-uri realizate manual, care imita perfect copertile unei carti. O idee originala ce ii apartine Olympiei Le Tan, pe care femeile pasionate de moda o iubesc in acest moment. Prima sa colectie – “You can’t judge a book by its cover” a avut un succes imens in 2009, avand admiratoare si, implicit, ambasadoare, in randul unor vedete precum Natalie Portman si Clemence Poesy. Prima colectie a fost inspirata de romanele preferate ale lui Le Tan. Dupa acest succes, a doua colectie a fost inspirata de imaginea sotiei tipic americane din anii ‘50 – “Housewives’ choices”. Toate clutch-urile Le Tan sunt realizate “handmade with love in Paris”, captuseala este imprimata cu motivul “Liberty” si fiecare model are un numar de 16 piese, numarul norocos al Olympiei Le Tan.
Evolutia Olympiei Le Tan in lumea modei este o poveste cu personaje renumite. Fiica ilustratorului Piere Le Tan, a inceput sa lucreze la 19 ani la studioul de design Chanel, alaturi de Karl Lagerfeld. Dupa un an la Chanel, si-a urmat mentorul – Gilles Durfor – la Balmain, unde l-a secondat in realizarea a 4 colectii.
Olympia si Gilles au fost concediati cu mult zgomot de la Balmain, dupa ce au pus-o pe Claudia Schiffer pe un tricou cu un mesaj controversat – “Balmain bitch” – considerat misogin de presa franceza. Dupa acest episod, duo-ul creativ a pornit la lansarea brandului “Gilles”, iar Olympia s-a concentrat pe proiecte personale. A urmat succesul “gentilor de biblioteca”. Lectura placuta!
Shopping in Miami
15 februarie, 2012Bal Harbour Shops este unul dintre cele mai frumoase mall-uri in aer liber in care am fost. Poate cel mai frumos si, poate ca nici nu este corect sa ii spun mall ci mai degraba o gradina botanica in care, intamplator sau nu, se gasesc si magazine frumoase, restaurante mereu animate si cafenele cu mese semi-ascunse de soare, la care visezi automat in zile geroase ca azi.
Insa dincolo de amintirea de vacanta, Bal harbour Shops ramane o poveste de succes in domeniul retail-ului. Personal, cred ca secretul este faptul ca a ramas si astazi o afacere de familie. In 1965, dezvoltatorul Stanley Whitman deschidea un centru de shopping pentru branduri exclusiviste, pe locul in care candva fusese o zona de amplasare a baracilor armatei, in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. In acele vremuri aerul conditionat cucerea America si prin urmare mall-urile indoor se deschideau cu mare repeziciune. In ciuda acestui trend, Bal Harbour Shops ramanea sa celebreze clima insorita din Florida de Sud.
Inca de la inceput, acest mall a fost un succes in primul rand datorita perseverentei lui Whitman in incercarea de a convinge Neiman Marcus sa deschida primul department store in afara Texas-ului. La fel, el a insistat sa atraga in portofoliul sau de retail boutique-uri de designer care pana atunci se gaseau doar pe Champs-Elysee sau pe Fifth Avenue. Succesul imediat inregistrat de Neiman Marcus in aceasta noua locatie a facut ca si Saks Fifth Avenue sa isi deschida al doilea magazin important, tot la Bal Harbour, in 1976. Recunoscut ca un pionier in domeniul shopping-ului de lux, cu multe premiere in palmares, Stanley Whitman era considerat un adevarat vrajitor al industriei. A fost primul dezvoltator care a impus parcarea cu taxa; a restrictionat firmele luminoase la intrarea in magazine si a creat o “oaza de verdeata si liniste” de-a lungul culoarelor dintre magazine.
Bal Harbour Shops a fost prima locatie de mall pentru multe marci importante, precum Gucci, Cartier si Bulgari. Louis Vuitton, Prada, Dolce and Gabbana si Roger Vivier au ales Bal Harbour ca prima locatie in afara New York-ului. In 2009 Lanvin a deschis aici primul sau magazin in Statele Unite. Acest “Shopping Hall of Fame” este astazi casa pentru 100 dintre cele mai renumite marci din industria modei si a bijuteriilor de lux.
Astazi, intr-o perioada in care retailul este dominat de mall-uri cat adevarate orase, Bal Harbour Shops – cu cei 500.000 de metri patrati – a ramas o locatie de shopping aproape intima, dar care rivalizeaza cu cei mai importanti jucatori in domeniu. De altfel, Women’s Wear Daily a clasat Bal Harbour pe primul loc intre cele mai eficiente centre de cumparaturi din Statele Unite, bazat pe media vanzarilor pe metru patrat.
Places to remember
14 februarie, 2012In dressing la Chloë Sevigny (2)
7 februarie, 2012Like this week
3 februarie, 2012Eames
1 februarie, 2012Am ramas intr-un “mood” american dupa vacanta, asa ca si la capitolul design m-am oprit la o familie de americani, ce e drept foarte creativa: “The Eames”.
“Eames” este unul dintre cuvintele dupa care imi place sa dau cautare pe Google, la imagini. Ma introduce brusc intr-un univers foarte luminos, curat, creativ de la care poti imagina cu usurinta un stil de viata foarte optimist. De altfel, Charles si Ray Eames sunt pionieri ai acelui relaxat “American way of life” specific anilor ‘50 si, din pacate, pierdut astazi in multe module din societatea americana. Dincolo de astfel de fluctuatii sociale, cei doi au dat designului modern piese clasice reperate usor in timeline-ul creativ dintre anii 1941 si 1978. Au desenat peste 20 de modele de scaune, cele mai multe piese unicat si au dezvoltat “know-how-ul” in arta lui “a te aseza”, la modul propriu. Dovada sunt The Plywood Chairs LCW si DCW (1946), Aluminum Group (1958) si Lounge Chair (1956) – piese de referinta in designul contemporan.
M-am bucurat cand am gasit cartea “Eames” a lui Brigitte Fitoussi, care este o consemnare in print a acelui univers optimist specific lor. Cartea o gasiti la editura “Assouline”, iar scaunele Eames le gasiti la IntroDesign.
De inceput
1 februarie, 2012In dressing la Chloë Sevigny
21 decembrie, 2011Imi plac femeile care au simtul umorului in vestimentatie. Din punctul meu de vedere, Chloë Sevigny este una dintre ele. Iar o dovada o reprezinta si materialele de promovare Opening Ceremony pentru lansarea celei mai noi colectii aparute sub semnatura ei. Asadar, cu aceasta ocazie au realizat o serie de filmulete pe modelul “operatiunea dulapul”, acasa la Chloë Sevigny. Povestile si umorul ei fac aceasta expeditie printre sertare si umerase una foarte amuzanta. Urmeaza primul episod.
At Home with Chloë Sevigny: Part 1 from Opening Ceremony on Vimeo.




















